Clubul oamenilor de
afaceri din Timișoara

5 întrebări utile în procesul de vânzare (Diana Năstăsescu)

📅 Marți, 23 martie, a avut loc o nouă ședință bizz.club Timișoara, în cadrul căreia invitatul nostru special Diana Năstăsescu, Antreprenor la TD FACECONSULT SRL, ne-a vorbit despre „5 întrebări utile în procesul de vânzare”.

La începutul ședinței, toți participanții s-au prezentat pe ei și business-urile lor din perspectiva a ceea ce oferă unic clienților lor, apoi a avut loc schimbul de referințe.

💡 După deschiderea ședinței și prezentarea participanților a urmat momentul de Spotlight susținut de Mara Iepure, de la SELLification. Ea a făcut o altfel de prezentare de firmă, povestindu-ne călătoria SELLification din ultimul an.

Înainte de pandemie principala activitate consta în certificări (și traininguri) offline pentru oameni de vânzări, dar instituirea stării de urgență chiar înaintea unei certificări SELLification i-au obligat să facă ceva diferit – după o adaptare forțată în ultimul moment, au reușit să realizeze certificarea în mediul online.

Observând criza din domeniul educației au început să realizeze webinarii gratuite și să creeze materiale pentru profesori și educatori, care să-i ajute la început în adaptarea educației pentru mediul online, iar apoi în trecerea la următorul nivel prin diverse unelte și activități experiențiale.

În felul acesta, s-a deschis un nou domeniu de activitate pentru SELLification, care a reușit:
– să formeze o comunitate cu peste 27.000 de cadre didactice pentru care organizează cursuri săptămânal;
– să susțină peste 40 de cursuri cu un total de peste 42.000 de participanți.
– să scrie cartea „Captivează-ți elevii în online mai ceva ca în clasă”
– să creeze instrumentul de organizare săptămânală pentru cadre didactice „Agenda Educatorului SELLification”.
… Toate acestea pentru nevoile profesorilor și educatorilor care-și doresc să crească continuu și să ducă educația din România la următorul nivel.

Elementele cheie care au putut face posibilă această creștere accelerată au fost adaptarea continuă, automatizarea proceselor și personalizarea serviciilor.

👨‍💼 La momentul de training am avut-o ca invitat special pe Diana Năstăsescu, Antreprenor la TD FACECONSULT SRL. Ea ne-a vorbit despre cele „5 întrebări utile în procesul de vânzare”.

La început ne-a ce prezentat ce înseamnă proiectul HR Design, domeniile de expertiză și experiența de peste 20 de ani în managementul companiilor multinaționale, precum și competențele variate (training, consultanță HR, dezvoltare programe de învățare și promovare în carieră, coaching individual și de echipă).

Apoi ne-a prezentat cele 5 întrebări atât de utile în procesul de vânzare, chiar și în stabilirea avatarului de client și nevoilor lui.

Cele 3 domenii în care sunt grupate întrebările sunt: (A) Oportunitate, (B) Obiectiv, (C) Orientare, iar întrebările sunt următoarele:
(A) 1. De ce achiziționezi acest produs acum?
(B) 2. Când vorbim despre achiziția acestui produs/serviciu, ce este important pentru tine? Ce altceva este important?
(B) 3. Care sunt îngrijorările tale în legătură cu acest produs?
(C) 4. De ce sunt aceste lucruri importante pentru tine?
(C) 5. Cum știi că ai achiziționat produsul/serviciul potrivit pentru tine?

Cu alte cuvinte, răspunzând la aceste întrebări vei descoperi cu mai multă ușurință criteriile de cumpărare ale clientului tăi, ceea ce oferă foarte multă claritate în crearea și îmbunătățirea produselor / serviciilor tale.

Mai mult decât atât, Diana ne-a prezentat tehnica de comunicare a propunerii 3-2-1, prin intermediul căreia vei face propuneri de vânzare mult mai puternice:
3 Evită – Începe cu 3 lucruri pe care e important să le evite prin folosirea produsului / serviciului tău;
2 Beneficiază – Prezintă 2 beneficii pe care le obțin din alegerea variantei pe care urmează să o sugerezi;
1 Evită – Întoarce-te la 1 lucru pe care e important să îl evite.

La final, participanții au putut adresa întrebări Dianei în legătură cu această prezentare, care a produs multe „aha”-uri și s-a finalizat cu multe aplauze virtuale.

🤝 Înainte de a ne despărți, Constantin ne-a lansat provocarea de networking din această săptămână: Sună-ți un client cu care nu ai mai vorbit de multă vreme și află dacă îl poți ajuta cu ceva. Dacă are nevoie, fă tot posibilul să-l ajuți!

🎯 Dacă vrei și tu să participi la astfel de sesiuni valoroase, click pe BUTONUL alăturat și înscrie-te GRATUIT la ședința de săptămâna viitoare! De ce să faci asta?
✅ Vei afla informații cel puțin la fel de interesante (Educație);
✅ Te vei putea prezenta pe tine și afacerea ta (Networking);
✅ Vei putea cere recomandări exact pe nevoile tale (Sprijin reciproc).

Beneficiile unei astfel de comunități asupra creșterii tale și a afacerii pe care o conduci s-ar putea să te surprindă permanent, iar drumul tău spre succes va fi mai scurt! 🔝

Te așteptăm cu drag! 🙌

Autor: Elisei PROFIR

Articole asemanatoare

iconita_data 30.03.2021

Ședința bizz.club Timișoara din 30 Martie 2021

iconita_data 09.02.2021

Ședința bizz.club Timișoara din 9 februarie 2021

iconita_data 20.10.2020

Ședința bizz.club Timișoara din 20 octombrie 2020