Clubul oamenilor de
afaceri din România

Mentalitatea deschisă în Business (Călin Iepure)

📅 Marți, 14 Iunie, a avut loc o nouă ședință bizz.club Timișoara, în cadrul căreia Călin Iepure, CEO bizz.club, ne-a vorbit despre „Mentalitatea deschisă în Business”.

La momentul de spotlight a fost împreună cu noi Constantin Pătășanu, de la EMC Consulting. El ne-a povestit parcursul lui antreprenorial: care au fost primii pași parcurși în acest sens, cum a început să susțină training-uri, cum a trecut prin criză reangajându-se, iar după  această experiența, entuziasmul antreprenoriatului l-a făcut să-și dezvolta propria companie pe care a reușit să o ducă la succes și din care ulterior a făcut exit, iar acum să pornească a doua companie.

La momentul de educație, Călin Iepure, CEO bizz.club, ne-a vorbit despre mentalitatea deschisă în business.

Exercițiul de deschidere a fost unul de comunicare prin care participanții și-au dat seama care sunt cele 3 elemente dăunătoare care apar în comunicare și care ne sabotează calitatea comunicării și percepției: ștergere, distorsiune și generalizare.

Al doilea exercițiu experiențial a fost focusat pe găsirea valorii grupului în care fiecare grupă trebuia să ajungă la cea mai importantă valoare a grupului prin comunicare și negociere.

Apoi, Călin ne-a vorbit despre mentalitatea deschisă și închisă, diferențele dintre ele și de ce merită să adoptăm o mentalitate deschisă în business, iar la final participanții au încheiat cu un exercițiu în care puteau experimenta mentalitatea deschisă care i-a ajutat în negociere și în obținerea rezultatelor mai ușor.

Ședința de astăzi a fost una plină de energie, cu mulți invitați și multe lecții frumoase gata de pus în practică.

🎯 Dacă vrei și tu să participi la astfel de sesiuni valoroase, click pe BUTONUL alăturat și înscrie-te GRATUIT la următoarea ședință! De ce să faci asta?
✅ Vei afla informații cel puțin la fel de interesante (Educație);
✅ Te vei putea prezenta pe tine și afacerea ta (Networking);
✅ Vei putea cere recomandări exact pe nevoile tale (Sprijin reciproc).

Beneficiile unei astfel de comunități asupra creșterii tale și a afacerii pe care o conduci s-ar putea să te surprindă permanent, iar drumul tău spre succes va fi mai scurt! 🔝

Te așteptăm cu drag! 🙌

––––––––––

P.S. Pentru a beneficia și de alte articole interesante, urmărește-ne pe:
👉 Facebook – @bizzclubTM
👉 LinkedIn – @bizzclub-timisoara

Autor: Elisei PROFIR

Articole asemanatoare

iconita_data 18.01.2023

Ședința de mentoring bizz.club din 17 ianuarie 2023

iconita_data 15.02.2023

Ședința bizz.club Timișoara din 14 februarie 2023